Kendama – Ghidul Complet. Tot Ce Trebuie Sa Stii Despre Sweets Kendama

sweets kendama

Sweets Kendama îți oferă un moment de relaxare, unul care îți pune la încercare atât corpul, cât și mintea.

Vei avea parte de o experiență plăcută, plină de provocări. Îți vei testa perspicacitatea mișcându-te.

Și asta nu e puțin, în condițiile în care mulți dintre noi avem un stil de viață sedentar, iar majoritatea copiilor și adolescenților cu greu își dezlipesc ochii de la monitoare.

Ce este Kendama?

Este un joc de îndemânare interesant pentru copii, adulți, femei și bărbați deopotrivă. A cunoscut faima în Japonia, apoi s-a răspândit în lumea întreagă, inclusiv în România.

Numele jocului vine de la Kendama, un obiect aparent simplu din lemn. Este vorba despre un corp lemnos, ce amintește despre un țăruș sau un ciocan.

El are trei cupe, una în stânga, alta în dreapa, și una la bază. Aceste cupe sunt de mărimi diferite și sporesc dificultatea jocului.

Cupa din stânga este cupa mică , cea din dreapta este cupa mare, iar cea de la baza mânerului este de mărime mijlocie.

Printr-o ață cu o lungime de 40 de centimetri la acestă bază din lemn este atașată o bilă, și ea din lemn.

De la aceste părți componente ale jocului vine și denumirea de Kendama.  În limba japoneză „Ken” înseamnă „sabie”,  iar „Dama”- „minge” sau „sferă”.

Sweets Kendama preț. De unde cumpăr?

Este foarte simplu să o cumperi o poți găsi în majoritatea magazinelor online (de exemplu aici).

Mai mult, poți opta pentru diferiți producători, diferite mărimi sau culori și prețuri pe buzunarul fiecăruia. Astfel, vei primi jocul acasă, livrat rapid, și vei fi gata să intri în lumea Kendama.

Dacă te-am intrigat destul încât să vrei să încerci acest joc atunci poți alege unul dintre următoarele modele:


Kendama Sunrise StreetKendama - Sunrise Street Red

  • Mărime: 18cm (medie)
  • Material: lemn
  • Culoare: roșu
  • Ață de rezervă
  • Respectă parametrii Asociației Japoneze
  • Respectă normele europene de calitate
  • Vârsta: 3ani+

Vezi preț!


Kendama Krom Rubber StickyKendama Krom Rubber Sticky negru

  • Mărime: 18cm (medie)
  • Material: lemn de fag
  • Culoare: negru
  • Cauciuc lipicios, perfect pentru trucuri
  • Ață și bilă de rezervă
  • Origine: Danemarca
  • Vârsta: 7ani+

Vezi preț!


Sweet Kendama Christian Fraser Pro ModelKendama - Christian Fraser sweets kendama

  • Mărime: 18cm (medie)
  • Material: lemn de arțar
  • Culoare: Galben, albastru
  • Ață colorată și rulment metalic
  • Grip extraordinar al bilei
  • Designul unic facilitează jocul
  • Ață și bilă de schimb
  • Logo personalizat
  • Vârsta: 5+

Vezi preț!


Alte magazine de unde poti sa cumperi

  • Kendama Noriel
  • Kendama Diverta
  • Kendama Carturesti
  • Kendama Decathlon
  • Kendama Elefant

Iti prezint mai jos doua variante de video-uri, unul pentru incepatori si unul pentru avansati.

 

Cum se joacă?

A juca înseamnă a arunca mingea și a încerca să o prinzi în țepușa din lemn sau într-una dintre cavități.

Sarcina este aparent simplă, dar cupele sunt de dimensiuni diferite și în poziții care îți pun la încercare îndemânarea, reflexele, dar și rapiditatea de coordonare a mișcărilor.

Istoria acestui joc

Spuneam anterior că jocul a cunoscut faima în Japonia și s-a răspândit apoi în lumea întreagă. Originea acestuia este însă intens discutată.

Mai ales că unii o văd ca fiind o combinație dintre mai multe jocuri care de-a lungul timpului au fost cunoscute în diferite culturi.

Astfel, jocuri care presupuneau prinderea unei sfere într-o bază din lemn au existat în Franța, acolo jocul se numea „bilboquet”, în Marea Britanie era cunoscut însă sub numele de “cup and ball”, în Germania – „kugelfang”, același „bolero” care sute de ani a făcut furori printre vorbitorii de limbă spaniolă.

Totuși, cele mai multe voci atribuie Kendama Franței. Acest joc ar fi fost unul faimos în această țară în secolul XVI. Numele său ne indică faptul că vorbim despre aceleași principii de joc pe care le cunoaștem astăzi.  „Bilboquet” în traducere „bil” – „minge”, „boquet” – „copac mic”. Anume de aici ar fi ajuns în Japonia aproximativ în 1770.

Kendama a fost dată uitării în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, dar plăcerea acestui joc a fost redescoperită în rândul adulților din Japonia în anul 1960, iar de atunci nu a mai intrat într-un con de umbră.

Din contră, au fost stabilite norme concrete ce impuneau o anumită mărime a bazei din lemn, a cupelor, dar și a sferei.

Asociația Japoneza De Kendama

A făcut acest lucru Issei Fujiwara, care în 1975 a pus și bazele Asociației Japoneze de Kendama, dovadă clară a faptului că acest joc depășise limitele de joc practicat la colț de stradă.

Meritele lui Fujiwara nu s-au oprit aici. El a întocmit și un set de reguli, de care să țină cont jucătorii de Kendama ce participă la diferite competiții. Iată și câteva dintre acestea:

  • se joacă cu o singură mână
  • nu trebuie să atingă hainele concurentului
  • după ce mingea intră în cupă, trebuie să rămână acolo cel puțin trei secunde pentru a a fi punctată.

Până în prezent, Asociația Japoneză de Kendama promovează acest joc ca fiind un tip de sport, coordonează activitatea jucătorilor și organizează concursuri la care sunt bineveniți împătimiți de Kendama din lumea întreagă.

Mai mult, face acest lucru având sprijinul Ministerului Japonez al Educației, care a dat undă verde și la publicarea multor cărți ce explică principiile acestui joc și permite promovarea lui în școlile din această țară.

kendama pret ieftin

Kendama în România

În țara noastră jocul a început să fie cunoscut în 2008, iar de atunci numărul celor care descoperă Sweets Kendama crește de la un an la altul.

Din dorința jucătorilor de a-și demonstra măiestria au apărut și în România competiții similare celor organizate de ani buni în strainătate.

Cluj, București, Iași sunt doar câteva dintre orașele în care s-au format adevărate comunități Kendama, iar pentru mulți dintre cei pasionați de acest joc, el a devenit deja un stil de viață.

Printre cele mai cunoscute branduri sunt:

  • Sweets Kendama
  • Krom Kendama
  • Royal Kendama
  • Play Kendama
  • Ozora Kendama
  • Kendama USA
  • Catchy Kendama

De ce Sweets Kendama?

  • implică o anumită doză de efort fizic
  • îți dezvoltă capacitatea de a-ți coordona mișcările
  • te provoacă să cauți mereu noi strategii
  • îți dezvoltă viteza de reacție
  • sporește capacitatea de concentrare
  • crește nivelul de perspicacitate
  • este o modalitate de relaxare

Sweets Kendama preț 

În România prețurile sunt cuprinse între 35 și 120 de lei.

Costul varianză în funcție de:

  • mărime
  • formă
  • material
  • culoarea bilei
  • calitatea vopselelor

Provocările Kendama

Poate la prima vedere ai tendința de a cataloga Kendama ca fiind ceva banal, de care te vei plictisi imediat ce vei învăța cum să prinzi bila de lemn în cupa dorită.

Ei bine, află că nu va fi chiar așa, pentru că acest joc este o provocare constantă. Drept dovadă e și faptul că a depășit limita dintre un joc menit să te distreze în timpul liber și s-a transformat într-o formă neconvențională de sport.

Astfel, jucătorii au dezvoltat mai bine de 1.000 de tehnici de joc folosite în funcție de abilitățile și experiența fiecăruia.

Mai mult, la nivel mondial, sunt organizate diferite competiții care adună pasionații și care ridică acest joc nu doar la nivel de sport, dar și de artă.

În plus, abilitățile tale de bun jucător pot fi răsplătite cu 5.000 de dolari, asta dacă ajungi să te înscrii și să câștigi Kendama World Cup organizat în orașul Hatsukaichi, Japonia, locul de unde a și pornit faima acestui joc.

Resurse despre kendama in limba engleza:

Forum Kendama

  Care este modelul tau preferat de kendama, si ce trucuri stii sa faci cu ea?

Summary
Review Date
Reviewed Item
Sweets Kendama
Author Rating
51star1star1star1star1star

8 thoughts on “Kendama – Ghidul Complet. Tot Ce Trebuie Sa Stii Despre Sweets Kendama

  • 11 mai 2017 at 15:22
    Permalink

    Am nevoie de o kendama originala noua. Cred ca o sa-mi iau o Sweets Kendama Prime Grain Maverick.
    Kendama asta este buna pentru tricks-uri ca lunar sau lighthouse? Are grip sau este lucioasa? Daca stiti o kendama buna sub 100 de lei va rog sa-mi spuneti.

    Reply
    • 11 mai 2017 at 17:28
      Permalink

      Eu nu am incercat inca o Sweets Prime. Dar cred ca este ok. Poti s-o iei.

      Reply
  • 11 mai 2017 at 17:21
    Permalink

    Modele diferite de kendama au unele beneficii particulare, sau tine doar de preferinta?

    Reply
    • 11 mai 2017 at 17:30
      Permalink

      Nu conteaza neaparat modelul, ci trebuie sa fii mai atent la greutate ca sa faci anumite triks-uri.

      Reply
  • 11 mai 2017 at 17:48
    Permalink

    As vrea sa stiu cum schimbi ata la kendama si cat de des trebuie facut asta?

    Reply
    • 11 mai 2017 at 17:51
      Permalink

      Eu schimb ata la Kendama cand simt ca ata este gata sa se rupa si e greu sa mai fac skeme cu ea. Un motiv care face ata sa se rupa, este ca atunci cand ratezi un truc ata se intinde tare cand cade bila.
      Trebuie sa treaca destul de mult timp pentru ca ata de kendama sa se rupa.
      Este destul de greu sa se rupa, nu trebuie sa-ti faci griji.

      Reply
  • 11 mai 2017 at 17:52
    Permalink

    M-am gandit sa pun acest video despre kendama si despre cum sa schimbi ata la kendama. Daca urmezi pasii, ar trebui sa fie mai usor pentru tine.

    Reply
  • Pingback:Kendama – review si descriere scrise de Razvan (6 ani)

Tu ce parere ai?